duminică, 11 iulie 2010

Hruşcioviştii

Voi publica începând de acum înainte, în limita timpului pe care îl voi avea la dispoziţie traducerea integrală, pe care o voi face din limba engleză cărţii intitulata Hruşcioviştii, publicată la Tirana  în 1980 de către editura Partidului Muncii din Albania al cărui autor este Enver Hogea (1908-1985), proeminent luptător antifascist şi lider comunist albanez , apărător al doctrinei marxist-leniniste autentice. Cartea se constituie într-o mărturie extrem de valoroasă pentru că dezvăluie prin contactul viu si nemijlocit al autorului cu liderii hruşciovişti si cu cercurile de putere sovietice cele mai înalte , acţiunea prin care aceştia abandonează pas cu pas socialismul autentic pornind pe linia fatală a oportunismului si a revizionismului, aruncând astfel o lumină puternică asupra unor fatete ale întrebării capitale pentru orice marxist : De ce s-a prăbuşit Uniunea Sovietică? ,  fără al cărui răspuns nu se poate clădi nimic mai departe. Cine sunt vinovatii catastrofei socialismului ? Suntem datori cu răspunsul la această intrebare nenumăratilor eroi martiri căzuti pentru cauza socialismului, cat si maselor de oameni ai muncii care au dreptul să stie si să cunoască istoria asa cum a fost ea, nu cum o prezintă denaturat, falsificat, diversele institute de studii istorice sau diverse catedre universitare de istorie aservite ideologiei oficiale a capitalului.


Prefaţă

Două decade s-au scurs de la întâlnirea celor 81 de partide comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume şi care va intra în istorie ca unul din cele mai importante evenimente ale luptei dintre marxism-leninism si oportunism. La această adunare partidul nostru a deschis focul împotriva grupului revizionist al lui Hruşciov ce conduce Uniunea Sovietica şi luptă pe toate căile pentru a-şi subordona întreaga mişcare comunistă internaţională, toate partidele comuniste şi muncitoreşti din lume, pentru a le deturna pe calea trădării socialismului.
Atacul nostru deschis şi principial asupra revizionismului modern al lui Hruşciov, la Consfătuirea din 1960 nu a fost o mişcare surprinzătoare.Din contră, a fost continuarea logică a liniei marxist-leniniste pe care Partidul Muncii din Albania a păstrat-o mereu, însemnând o treapta nouă, mai înaltă, în lupta pe care Partidul nostru o poarta de mult timp pentru apărarea şi aplicarea consecventă a marxism-leninismului.
De când hruşcioviştii au preluat puterea in Uniunea Sovietica şi pana la confruntarea noastră deschisa cu ei, relaţiile dintre Partidul Muncii al Albaniei si Partidul Comunist al Uniunii Sovietice au trecut printr-un proces complicat cu zigzaguri între încordare şi normalitate. A fost procesul cunoaşterii reciproce prin întâlniri in cadrul confruntării şi conflictului continuu de opinii. După ce puciştii hruşciovişti au ajuns la putere, Partidul nostru, bazându-se pe evenimentele care se petreceau acolo, pe anumite poziţii şi acţiuni, pe care nu le-am putut defini corect de la început, dar care pas cu pas deveneau mai conturate, a început să sesizeze marele pericol al acestei clici de renegaţi ce se ascundeau sub masca unui pseudo-marxism demagogic, a înţeles că aceasta clică devine o mare ameninţare atât la adresa socialismului ca întreg cat şi la adresa noastră ca tara.
Deveneam din ce in ce mai conştienţi ca opiniile lui Nichita Hruşciov  asupra chestiunilor importante din mişcarea comunistă internaţională şi din lagărul socialist diferă de propriile noastre vederi si opinii. Congresul al 20-lea al PCUS a fost evenimentul care ne-a făcut pe noi să adoptăm o linie in opoziţie cu Hruşciov si cu hruşcioviştii. Ca marxişti-leninişti şi folosind căile marxist-leniniste am atras în mai multe rânduri atenţia liderilor sovietici asupra rezervelor şi obiecţiilor noastre asupra politicii lor conciliatoriste în problema revizioniştilor iugoslavi, asupra numeroaselor aspecte neprincipiale ale politicii externe iugoslave, asupra greşelilor şi acţiunilor lor nemarxiste în problemele majore internaţionale.Deşi uneori  simulau că bat în retragere, îşi urmau de fapt cursul politicii lor, in timp ce noi refuzam să înghiţim ceea ce ne serveau ei, chiar din contră, ne apăram punctele de vedere implementându-le în politica noastră internă şi externă.
Cu trecerea timpului am ajuns la o mai bună cunoaştere a poziţiilor noastre reciproce şi nici o parte nu avea încredere în cealaltă. Noi am continuat să păstrăm prietenia noastră pentru Uniunea Sovietică, pentru poporul sovietic, am continuat să construim socialismul in acord cu învăţăturile lui Lenin si Stalin, am continuat să apărăm munca şi memoria marelui Stalin , am continuat să luptăm fără ezitare împotriva revizionismului iugoslav. Dubiile noastre asupra revizionismului sovietic au crescut şi s-au adâncit zi de zi, deoarece zi după zi, Hruşciov şi companionii săi acţionau in opoziţie cu marxism-leninismul.
Hruşciov  a fost conştient de rezervele noastre asupra Congresului al 20-lea , asupra politicii sale în privinţa titoiştilor, a imperialismului etc., dar tactica sa a fost de a nu grăbi exacerbarea conflictului cu noi albanezii.A sperat să profite de prietenia pe care o nutream Uniunii Sovietice pentru a cucerii cetatea albaneză din interior prin zâmbete şi ameninţări, prin acordarea de credite avantajoase sau prin presiuni şi blocade. Hruşciov şi hruşcioviştii au gândit astfel : ”Îi cunoaştem pe albanezi. Cât de încăpăţânaţi ar fi , cât de înfierbântaţi ar fi, nu au de ales, deoarece sunt in poziţie de zugzwang, dacă se vor dovedi dificili, dacă nu vor fi obedienţi, atunci le vom arăta colţii, le vom tăia ajutoarele îi vom boicota şi îi vom răsturna de la putere pe toţi cei care ni se vor opune.”
Grupul hruşciovist a trecut la prepararea acestei acţiuni sperând să îşi atingă scopul in linişte si fără tulburări. Realitatea le-a dovedit însă că această tactică nu dă roade, în consecinţă în rândul lor a început să înflorească precipitarea şi aroganţa.Situaţia a devenit tensionata. Apoi s-a mai uşurat numai pentru a se încorda mai tare.Am înţeles că atâta timp cât Hruşciov şi ai săi menţineau acest curs, trebuia să ne întărim vigilenţa, ripostând manifestărilor lor de despotism, şi în acelaşi timp conservând pentru cât mai multă vreme „pacea” să ne apăram astfel punctele noastre de vedere.
Dar în curând a sosit momentul când paharul plin a dat pe dinafară.”Pacea” ce păruse a exista cândva nu mai era acum posibilă. Hruşciov ne-a atacat direct forţându-ne sa urmam linia sa extrem de oportunista.Ne-am opus supunând NU tare şi răspicat, spunând STOP liniei trădătoare a lui Hruşciov. Aceasta a marcat începutul unei lungi şi dificile lupte în care partidul nostru spre cinstea lui şi spre cinstea celor ce l-au născut şi l-au ridicat, de apărare a socialismului în patria noastră, a marxism-leninismului şi a mişcării autentice comuniste internaţionale.
In acel moment mulţi nu au înţeles poziţia Partidului Muncii din Albania;au existat oameni in partidul nostru care au considerat aceasta acţiune pripită,unii nu au înţeles complet trădarea lui Hruşciov, alţii au gândit ca am rupt-o cu Uniunea Sovietică pentru a ne lega de China etc. Astăzi nu numai prietenii dar şi duşmanii socialismului albanez au înţeles caracterul principial al luptei noastre împotriva oportunismului de orice fel.
Timpul a confirmat pe deplin justeţea punctului de vedere albanez şi al refuzului nostru de a ne alătura liniei hruşcioviste.Datorită acestei lupte care a cerut si încă cere mari sacrificii, mica noastră ţară şi-a putut păstra libertatea ăi independenţa, s-a dezvoltat cu succes pe calea socialismului. Numai mulţumită liniei marxist-leniniste a partidului nostru Albania nu a devenit un protectorat rusesc sau al oricui altcuiva.
Începând cu 1961, partidul nostru nu a mai avut legături şi contacte cu hruşcioviştii. In viitor, de asemeni, nu vom stabili relaţii de partid cu ei, nu avem şi nu vom avea nici relaţii la nivel de stat cu social-imperialismul sovietic.Ca şi până acum partidul nostru va purta un război ideologic consistent pentru demascarea acestor duşmani ai marxism-leninismului. Am acţionat în acest fel şi când Hruşciov era la putere şi când a fost debarcat de clica lui Brejnev. Partidul nostru nu are iluzii, dimpotrivă, este foarte sigur ca Brejnev, Kosighin, Suslov, Mikoyan, etc., cei ce au fost cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Hruşciov, ce împreuna au organizat contrarevoluţia revizionistă în Uniunea Sovietica, persistă pe vechea lor linie.Ei l-au eliminat pe Hruşciov pentru a salva hruşciovismul de la discreditarea sa, pe care chiar Hruşciov o săvârşea cu bufoneriile sale nesfârşite, au eliminat „tatăl” cu scopul de a implementa deplina restaurare a capitalismului în Uniunea Sovietica cu mai mare intensitate si eficacitate.
In această direcţie Brejnev şi compania s-au arătat „copiii silitori”, ai rău famatului lor „profesor”. Ei au stabilit şi consolidat in Uniunea Sovietică un regim fascist, cu o politică externă şovinistă de mare stat , expansionistă si hegemonică. Sub conducerea hruşciovistului Brejnev, Uniunea Sovietica s-a transformat într-o mare putere care la fel ca şi Statele Unite işi propune drept scop să guverneze lumea. Printre dovezile izbitoare ale politicii extrem de reacţionare ale social-imperialismului sovietic se numără evenimentele tragice din Cehoslovacia, consolidarea dominaţiei Kremlinului asupra ţarilor membre in Tratatul de la Varşovia, adâncirea dependenţei lor de Moscova, precum şi întinderea tentaculelor social-imperialismului sovietic in Asia şi Africa precum şi în alte parţi.
Evaluări corecte şi previziuni ale partidului nostru cu privire la politica internă şi externă reacţionara a lui Brejnev au fost şi sunt confirmate în mod constant. Cel mai recent exemplu este Afganistan, unde hruşciovistul Brejnev a întreprins o agresiune fascistă deschisă şi acum încearcă să înăbuşe flăcările războiului popular  prin foc şi oţel în vederea prelungirii ocupaţiei sale social-imperialiste.
Faptul că mica noastră patrie împreună cu poporul său nu a împărtăşit până acum soarta sclaviei social-imperialiste sau imperialiste, în care zac  atâtea popoare, este cea mai bună dovadă a corectitudinii liniei curajoase, consecvente şi principiale a partidului nostru. Meritul pentru acest curs revine întregului partid, în particular conducerii sale, Comitetului Central, care îmbibat si fidel învăţăturilor marxism-leninismului, teoria după care ne ghidăm, a condus poporul şi partidul in direcţia bună. În marile teste pe care le-am avut de înfruntat, unitatea partidului in jurul conducerii sale şi unitatea poporului în jurul partidului s-a dovedit de tăria diamantului.Unitatea de otel i-a dat Partidului avânt şi forţă în lupta grea cu hruşcioviştii. Această unitate a fost şi este fundamentul de stabilitate şi de încredere cu care Albania a mărşăluit şi va mărşălui  înainte, făcând-o să reziste la presiunea, şantajul , ameninţarea şi demagogia duşmanilor de toate nuanţele.
Ca comunist şi ca lider de partid, am luat parte activă şi mi-am adus propria contribuţie la lupta eroica a Partidului. Desemnat de Partid şi de conducerea sa, in special după eliberarea Albaniei, in perioada 1950-1960, am condus delegaţii de partid şi de stat in multe întâlniri oficiale cu liderii sovietici şi cu principalii lideri ai partidelor comuniste şi muncitoreşti. De asemenea, de multe ori am schimbat vizite reciproce, am luat parte la consultări şi reuniuni internaţionale a partidelor comuniste la care am exprimat şi apărat linia corectă, deciziile şi instrucţiunile de Partid. In toate aceste întâlniri şi vizite am luat îndeaproape cunoştinţă cu glorioşi şi mari  lideri ca Stalin, Dimitrov, Gottwald, Bierut, Pieck şi alţii, şi, de asemenea, am intrat  în contact cu trădătorii hruşciovişti, care, printr-un proces lung şi complicat, au uzurpat treptat puterea în Uniunea Sovietică, precum şi in fostele ţări de democraţie populară.
Relaţiile cu aceştia şi linia menţinută de partidul nostru în această perioadă se găsesc reflectate in documentele de partid, în scrierile mele ce au fost publicate prin decizia Comitetului Central şi în alte documente care se găsesc in Arhiva Centrală a Partidului. Acum voi remite aceste note pentru publicare constând din amintirile si impresiile mele strânse din multele contacte si ciocniri pe care le-am avut cu hruşcioviştii acoperind perioada 1953, după moartea lui Stalin, până la sfârşitul anului 1961,când grupul hruşciovist a rupt relaţiile cu Republica Populară Albania. Luate împreună cu alte materiale şi publicaţii care se referă la perioada respectivă, am credinţa că aceste note vor servi înţelegerii mai bune de către comunişti si de către masele de oameni ai muncii  a activităţii contra-revoluţionare întreprinse de hruşciovişti atât în Uniunea Sovietica cât şi în afara ei, precum şi a corectitudinii si consecvenţei luptei Partidului nostru pentru apărarea marxism-leninismului şi a socialismului in patria noastră.

Enver Hoxha 1980

Va urma.

14 comentarii:

bogdan spunea...

Este lăudabil efortul dvs. de a traduce din engleză, d-le Liviu. Am tradus și eu din engleză, și știu cât de dificil este. Nu atât traducerea brută este dificilă, ci perierea traducerii brute și obținerea unui text care să aibă sensul corespunzător în limba română, același cu al textului în limba din care s-a tradus.

Ca observație, dacă traduceți în viteză, este posibil să vă scape anumite lucruri, cum ar fi, de exemplu, cacofoniile. ”Ca comunist” este un exemplu.

Am citit de Enver Hoxha, el și cu Mao s-au proclamat, după dispariția lui Stalin, ca adevărații continuatori ai marxism-leninismului. Hoxha a fost un stalinist convins până la capăt.

Wikipedia, în limba română: ”Nici în ultimii ani Hoxha nu a renunţat la viziunile sale de factură stalinistă. Aflat în ultima perioadă a vieţii, ordonă o ultimă epurare, în anul 1981, prin condamnarea la moarte a o serie de oficiali ai partidului şi guvernului, printre aceştia şi Mehmet Shehu, primul-ministru, aflat în funcţie încă din 1954”.

bogdan spunea...

… Acum, e o problemă cu marxism-leninismul. El l-a avut ca reprezentant în fosta URSS pe Stalin, în China pe Mao și în Albania pe Enver Hoxha. După ce au dispărut fizic liderii respectivi, a dispărut și marxism-leninismul din țările menționate. Să fie, mereu, numai oamenii de vină sau oare doctrina este cu probleme?

Florian Liviu spunea...

Mulţumesc pentru încurajări.Fac acest efort însemnat deoarece consider cartea un document istoric foarte important pentru înţelegerea atmosferei şi problematicii Kremlinului anilor 1953-1961, redată nu din perspectiva şablonardă occidentală, nici din cea oficială a istoriografiei sovietice, ci dintr-o poziţie critică aparte, ce se pare ca s-a apropiat cel mai mult de adevărata esenţă a unui deceniu de mutaţii critice ce va marca decisiv evoluţia istorică ulterioară a blocului sovietic. Involuţia societăţii sovietice de la socialism la social-fascism sau social-imperialism construit in jurul şovinismului rus, pregătirea reinstaurării capitalismului pe uşa din dos,toate sub masca marxismului pentru a evita eventuale revolte ale proletariatului,iată drumul pe care s-a angajat puterea sovietică in opinia autorului.In această logică demonizarea lui Stalin de către hruşciovişti era un demers necesar chiar obligatoriu. Cartea a fost scrisă in 1980, evenimentele ce au urmat au confirmat pe deplin concluziile lui Enver Hogea.

Florian Liviu spunea...

Socialismul nu este in fond decât un vis frumos, o problema de conştiinţa individuală, o credinţă in capacităţile omului de a-şi depăşi natura egoistă, in posibilităţile sale de a fi demiurgul societăţii in care trăieşte, de a face saltul de la imperiul necesitaţii la imperiul libertăţii.Dacă întreaga istorie este frumoasa poveste a eliberării maimuţei-om din corsetul strâmt al mediului său natural, luând in stăpânire natura şi transformând-o conform nevoilor sale, următorul pas in eliberarea sa deplină este luare în stăpânire a societăţii şi transformarea ei conform celor mai înalte aspiraţii umane.Acesta noua treaptă spre libertatea desăvârşită se numeşte socialism. Socialismul este religia iubitorilor de oameni,a celor care văd în om nu un mijloc, nu un instrument, ci ultimul scop.Dacă socialismul a eşuat in cele două mari încercări de a se impune in conştiinţa umanităţii,Comuna din Paris 1871 şi Revoluţia din Octombrie 1917 în Rusa ţaristă,după trei luni, respectiv, 70 de ani, asta nu înseamnă ca nu va încerca şi a treia, a patra şi a suta oară pana la victoria sa deplină.

Valerius spunea...

”Socialismul nu este in fond decât un vis frumos, o problema de conştiinţa individuală, o credinţă in capacităţile omului de a-şi depăşi natura egoistă, in posibilităţile sale de a fi demiurgul societăţii in care trăieşte, de a face saltul de la imperiul necesitaţii la imperiul libertăţii”.

Adevărat. Dar pentru a avea acest vis frumos este necesară o educație autentic umanistă. Din nefericire, sistemul capitalist alienant, prin toate instrumentele de care dispune, școala în primul rând, produce în serie individul egoist, antrenat pentru junglă. E deprimant să vezi cum și tinerii realmente supradotați sub aspectul intelectual, creativ, vor să plece din țară, căci li s-a inoculat ideea că patriotismul este un slogan ceaușist. În concepția lor, Mama-Țară are obligația să-i instruiască, dar ei n-au nici o obligație morală față de aceasta.

bogdan spunea...

Domnule Valerius,

Nu sunt de acord cu ceea ce spuneți mai sus, cel puțin cu o parte din ceea ce spuneți referitor la educația tinerilor. O să argumentez de ce, referindu-mă, mai jos, la câteva aspecte:
- Fiicei mele, căreia i-am urmărit strict educația, nu am știință să i se fi inoculat ideea de care vorbiți, cu patriotismul – slogan ceaușist. A terminat Liceul Coșbuc, de filologie, aici, în Capitală, unde a aprofundat engleza, îm primul rând, și franceza, și a învățat, în plus, spaniola și germana. Datorită deschiderii de după 1989 a avut norocul să aibă, în fiecare an de studiu, la mai multe materii, profesori nativi de limbă engleză.
- Școala vine în completarea educației de acasă și nu invers, dacă greșesc, vă rog să mă corectați. În primul rând, educația copilului este responsabilitatea părintelui și nu a școlii, am mai spus acest lucru și pe forumul Nanu. Este adevărat, și părintele trebuie să fie educat, ca să poată să dea educaţie.
- Am avut colegi de masterat puști care de abia terminaseră facultatea. Nu-i angajează nimeni pentru că este criză și pentru că oricum, la noi, angajările se fac, în general, pe pile. Nu este normal ca unii dintre ei să se gândească să plece într-o țară civilizată - cum nu este acum a noastră?
- Ar fi o nedreptate dacă nu am recunoaște că în regimul trecut nivelul mediu al educației oferite în școli și licee era peste cel de acum. Totuși, punctul cel mai tare al regimului trecut, prin comparaţie cu cel prezent, era disciplina, lucru care se vedea şi în domeniul educaţiei.
Spuneţi că şcoala de acum produce în serie individual egoist. După 1980, şcoala comunistă, cu tarele ei, producea un om superior? Mă îndoiesc. Făţărnicia devenise lege, una gândeam şi alta spuneam.
- Este dreptul oricărui tânăr să plece într-o țară civilizată. Deşi la mine nu s-a pus problema de plecare, eu îmi iubesc ţara, aşa cum e ea, nu am pus semnul egal între refuzul de a îndura mizeriile de la noi şi lipsa de patriotism. Aşa după cum merg lucrurile, în ţara asta vor rămâne patrioţii ca mine, dvs. sau dl Liviu, o masă de înşelaţi care nu se mişcă de aici, din varii motive, şi o mână de înşelători care strâng sub pulpana hainei bogăţii uriaşe.
- Deşi până acum mi-am dorit ca fiica mea să rămână cu mine, aici, în ţară, văzând în ce ţară trăim, mi-am schimbat opinia. Nu o voi încuraja să plece, dar, dacă va dori să plece de aici, nu o voi sfătui în mod contrar. În definitiv, de ce aş face-o? Ce are ţara asta de oferit tinerilor studioşi?

Valerius spunea...

”Nu sunt de acord cu ceea ce spuneți mai sus, cel puțin cu o parte din ceea ce spuneți referitor la educația tinerilor”.

Dreptul dv. la opinie, dar mă tem că ați făcut o analiză cam pripită.

”Este dreptul oricărui tânăr să plece într-o țară civilizată”. Să plece sănătos ! Nu plecarea, în sine, a acestor tineri îmi displace, ci atitudinea lor arogant-țâfnoasă: ”sunt genial, dacă nu-mi creați condiții pe măsura geniului meu, plec trântind ușa în urma mea !”. Asta gândeam când am scris ” În concepția lor, Mama-Țară are obligația să-i instruiască, dar ei n-au nici o obligație morală față de aceasta”. Mai toate marile personalități ale culturii române, inclusiv Eminescu, ”au plecat în țări civilizate”, dar n-au făcut-o dintr-o supărare precum cea a văcarului pe sat. Au adunat polen din corolele culturilor acelor țări, apoi au venit și au făcut miere pentru Mama-Țară. Fără ifose, fără reproșuri față de Mama-Țară analfabetă, ”necivilizată”.
Este evident că multe lucruri din țara noastră mamă nu sunt cum ar trebui să fie, ba chiar țara e grav bolnavă, trage să moară. Dar nu este moral să-ți părăsești mama pe patul de suferință, în loc să tragi la răspundere pe ageamii care se erijează în medici, în loc să te lupți pentru vindecarea mamei care ți-a dat naștere și te-a crescut prin truda ei.

bogdan spunea...

D-le Valerius, dacă este vorba de tineri precum cei care îi descrieți dvs., atunci sunt de acord cu reproșul dvs. la adresa lor.
Eu, însă, și spun asta cu mâna pe inimă, nu am dat de astfel de tineri. Colegii mei tineri de la masterat, născuți cam între 1984-1986 și care nu aveau părinți care aveau propria afacere, ca să-i bage și pe ei în ea (aveam vreo doi norocoși de genul acesta în an, băieți buni, de altfel), erau striviți de faptul că nu pot să-și găsească o slujbă conform studiilor – după cum spuneam, este și criză, pe lângă faptul că pilele sunt de neînlocuit la noi, în marea majoritate a cazurilor - și de faptul că trebuie să fie ajutați de părinți ca să se descurce cât de cât. Unii dintre ei chiar mi-au mărturisit că nu mai văd nici o cale de rezolvare cu serviciul, aici, în țară, și că își vor încerca norocul în altă parte. Protipendada politică este mereu în gură cu grija pe care o arată pentru tineri, dar de fapt singura grija pe care o arată pentru tineri este cea pentru descendenții lor, că de restul nu-i interesează.

Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este primul lucru care îmi vine în minte și pe care îl asociez cu termenul de „civilizație” aș spune că acesta este substantivul „ordine”. La noi nu este ordine, polițiștii nu-și fac treaba, afaceriștii nu-și plătesc dările către stat, iar statul, prin reprezentanții săi, deturnează banul public, care ajunge în buzunarele unor escroci. Da, la noi sunt oameni care citesc, oameni culți, dar civilizație, din punctul meu de vedere, nu este, din motivul pe care l-am menționat mai sus și, probabil, și din altele motive.
Tinerii, săracii, de abia pășesc în viață. Pentru ei este mai degrabă potrivită sintagma „scapă cine poate”. Hai să ne gândim, d-le Valerius, numai la tinerii care își încep activitatea în profesia dvs. Ce salariu are un tânăr profesor? 700 de lei? 800 de lei? Prea puțin … Mai bine este pentru ei să plece dincolo, cei care sunt făcuți pentru așa ceva, decât să se înhame la procesul de asanare la care faceți referire. Pentru acesta eu zic că sunt mai potriviți membrii mai în vârstă ai societății și care au ajuns la o anumită stabilitate.

Valerius spunea...

”Tinerii, săracii, de abia pășesc în viață. Pentru ei este mai degrabă potrivită sintagma „scapă cine poate”.”

Domnule, dacă e atât de nasol în regimul ăsta post-decembrist, de ce tinerii, împreună cu toți cei care îi căinează, nu pun de-o revoluție ? Căci, nu-i așa ?, tinerii au făcut și ”revoluția” din dec. 1989.

bogdan spunea...

... Știm prea bine acum cine a făcut "revoluția" ... :) Dacă e să fie tot una de-aia ...
Singura doctrină care s-ar preta acum la revoluție ar fi marxismul.
Vorbind cu fiică-mea, acum câteva luni, am întrebat-o ce părere are despre comunism. De-a lungul timpului, i-am explicat ce a făcut bun comunismul, în contrapartidă la linia de acum, care demonizează comunismul ... Mi-a răspuns simplu: "- Nu aș fi vrut să trăiesc în comunism, pentru că nu aș fi avut libertatea de acum ...". Și are dreptate, nu ar fi avut nici libertatea de exprimare de care ne bucurăm acum și nici libertatea de a circula oriunde în lume ... Mă tem că așa gândesc mulți dintre tineri ...
În Irlanda, când era sărăcie, a fost un adevărat exod, între 1830 și 1914, aproape 5 milioane de irlandezi au emigrat numai în Statele Unite ale Americii. Calea cea mai simplă pentru tineri este să plece, și nu îi condamn pentru asta, de condamnat îi condamn numai pe escrocii care ne conduc de douăzeci de ani încoace …
După cum am mai spus, deși recunosc deschis lucrurile care s-au făcut bune în comunism, nu post însă să nu constat lipsurile doctrinei (mai ales rigiditatea), care nu a permis aplicarea ei cu succes în practică (am văzut rezultatele), care nu a câștigat competiția cu un capitalism care s-a dovedit până în acest moment mai flexibil. Recunosc, de asemenea, analiza bună a capitalismului pe care o face marxismul, dar, ca marxismul să fie aplicat în practică și să fie fiabil, trebuie lucrat enorm la doctrină, din punctul meu de vedere, și, în plus, s-ar putea să se dovedească că, de fapt, marxismul, datorită punctelor slabe din doctrină care nu pot fi remediate, nu poate fi aplicat cu succes în practică, până la urmă ….

bogdan spunea...

Silogism

Domnule Liviu, bun, am înțeles, Brejnev și cei din jurul lui sunt fasciști pentru că au invadat Cehoslovacia și Afganistanul, conform lui Hoxha. Atunci Stalin și ai lui nu sunt fasciști pentru că au invadat Finlanda și Polonia (ultima, împărțită cu naziștii, conform pactului Ribbentrop-Molotov, pact care a permis lui Stalin să ne fure și nouă Basarabia, în 1941)?

bogdan spunea...

... Rectiific: ... să ne fure și nouă Basarabia, în 1940

Florian Liviu spunea...

Acţiunile lui Stalin nu au caracter fascist, ci se înscriu in politica sa justa de apărare a Uniunii Sovietice prin orice mijloace, inclusiv prin anexarea de teritorii ale satelor aservite hitlerismului-vezi cazul României şi Finlandei,in logica simplă a îndepărtării cât mai mult posibil a ameninţării naziste de inima Uniunii Sovietice.

Anonim spunea...

numai buruieni in mintea romanilor! vestul este o hazna nu o civilizatie iar romanul este singurul care mai crede ca emigratie este salvarea din cauza legendelor pe care si le-a bagat singur in cap. tineretul romaniei este sub orice critica iar parintii lor sint vinovati de-a fi acceptat prostiile cu vestul luminos. pacat ca am gasit discutia asta atit de tirziu!