Noam Chomsky sublinia undeva ca cei ce dețin puterea nu trebuie sa aibă în cele din urma decât o singura grija: ca “Marea Fiara“ sa nu scape din cușcă.
Ei știu ca dacă “Marea Fiara” ,poporul, scapă din cușca în care este îndrituit sa viețuiască atunci capetele lor țuguiate vor începe sa se rostogolească pe panta insângerată a istoriei. De-a lungul timpului acest adevăr s-a dovedit cu prisosință. Revoluția franceza de la 1789 a decapitat la propriu floarea aristocrației asupritoare.Valul de revoluționar pașoptist a insângerat scena istoriei pentru a croii drum Comunei din Paris și Marii Revoluții Socialiste din Rusia care au insângerat-o și ele abundent la rândul lor.Violenta poporului s-a dezlănțuit împotriva dominatorilor cu o furie și ura fără margini. Pedepsele capitale la adresa împilătorilor de ieri au fost clamate de popor pentru a-și potoli resentimentul. Zeul răzbunării pentru chinurile, suferințele și umilințele indurate de cei multi și exploatați și-a cerut triumfător tributul însemnat de vieți. Noi marxiștii numim acest fenomen manifestare violenta a luptei de clasa.
Pacificarea fiarei, îmblânzirea, îndiguirea și în final reîncătușarea ei intre gratii nu se poate face decât cu mare efort, costuri uriașe materiale si omenești, viclenie, risc maxim, trădare, război civil etc.
Problema care si-au pus-o responsabilii claselor dominante încă din vremea lui Cromwell este dacă exista vreo soluție care sa ducă la încarcerarea sigura și definitiva a fiarei. Răspunsul este afirmativ și se găsește în conceptul de societate libera și deschisa în combinație cu conceptul de democrație reprezentativa burgheza.
Cheia sistemul de anihilare a poporului,de îngrădire drastica a participării sale la viata politica, sta în următoarele:
1. în inocularea în cetățean a sentimentului vinovăției personale pentru mizeria materiala și spirituala în care își duce existenta.
Aceasta inoculare se face cu ajutorul conceptului de societate libera sau deschisa. I se da de înțeles individului ca trăiește într-o societate “libera și deschisa” pentru ca guvernanții sa arunce toată răspunderea pe umerii săi. Pasarea răspunderii în spatele individului, înrobirea, înlănțuirea acestuia în capcana asa zisei libertăți, iată ce doresc mai marii. In momentul în care ești liber nu poți sa acuzi pe nimeni pentru ce ți se întâmpla, pentru ca prețul libertății este responsabilitatea. Pentru ca deruta individului sa fie totala sistemul “premiază” anumiți indivizi, un grup restrâns, cărora le permite accesul într-o clasa sociala superioara. Acești indivizi care “reușesc” care se bucura de “succes” servesc drept exemplu pentru marea masa care eșuează. Sistemul arata prin mediatizarea obsedanta a premianților ca se poate, ca nu te împiedica nimic, ca este deschis și liber și ca eșecul unui individ sau al altuia nu sta decât într-un nefericit lanț de decizii greșite sau lipsei calităților necesare. Foarte putini realizează ca cei ce reușesc nu au nici o calitate sau virtute deosebita, sunt comuni, chiar mediocri, servili, conformiști, iar singurul lor merit este tragerea unui bilet câștigător la loteria vizelor pentru o clasa sociala înalta.
Dar se uita cu buna știința ca asa zisa libertate este condiționata economic, ca individul se afla prizonier într-o matrice socio-economico-culturala. Fire nevăzute il anima ca pe o păpușa în mâinile celor puternici. Marxiștii au arata de nenumărate ori ca singura liberate oferita individului în capitalism, în societatea libera și deschisa este libertatea de a muri de foame.
Apoi este bine știut ca sentimentul de culpabilitate duce la depresii severe și de aici la incapacitate de acțiune. Sunt afectate de depresie cu precădere persoanele inteligente, dinamice, pline de energie, ambițioase care isi doresc foarte mult sa se realizeze în viata, dar care își tocesc voința și sănătatea nervoasa într-un sistem inuman ce nu le oferă nici o șansa de afirmare. Astfel cei ce conduc scapă de cei mai capabili și periculoși dușmani care dacă nu s-ar auto culpabiliza pentru eșecul căruia ii cad victima s-ar îndrepta cu siguranța împotriva lor.
2. Inculcarea în mintea cetățeanului prin toate mijloacele media a credinței mincinoase ca o data la patru ani își poate exprima prin vot nemulțumirea sau voința politica. Se induce falsa idee ca în democrație cetățenii au conferit dreptul și posibilitatea de a-și alege conducătorii. Acest drept este doar formal și servește de praf în ochii contestatarilor. Votantului i se pune în fata odată la patru sau cinci ani doi politicieni dintre care unul în funcție, iar al doilea scos din pălărie care nu este decât rezerva pregătită din timp a celui dintâi. Candidații sunt aleși și validați înainte de a fi trimiși sa se înfrunte in arena circului electoral de clasa conducătoare, de cei putini care dețin adevărata putere: o mana de capitaliști monopoliști ce controlează total economia, finanțele și mass-media. Pentru a fi acceptați pe scena politica ei trebuie sa jure credința sistemului de dominație și exploatare și marilor arhonți ai acestuia. Mai mult, ei trebuie sa fi probat prin fapte loialitatea declarata. Mecanismul de selecție al candidaților pentru cele mai înalte funcții politice este foarte bine pus la punct si se numește pentru a înșela opinia publica pluripartidism.
Sanda de a se strecura în acest cerc închis a unui om al poporului este practic nula. Sita sistemului cerne caractere obediente și servile, indivizi șantajabili, carieriști, lipsiți de scrupule, resentimentari la adresa poporului din care provin, oameni cu inclinații și aptitudini politice dar animați de o voința rea. Într-un cuvânt oameni fără nici o valoare morala. Ei formează asa zisa clasa politica, elita din rândul cărora poporul trebuie sa-și aleagă conducătorii. Mulțimea este chemata odată la patru ani sa tropăie la alegeri pentru a legitima un candidat sau altul și pentru a-și asuma răspunderea alegerii. Pentru a doua oara observam cum răspunderea este aruncata din sânul clasei dominante în spinarea poporului. Oricâte greșeli și neghiobii ar face un guvern și președintele sau răspunderea acestor greșeli cade în sarcina celor ce l-au votat, adică a mulțimii.
Asa cum la punctul unu individul era paralizat în capcana libertății acum mulțimea este închisa în capcana votului, a propriei alegeri. Cercul se închide ermetic. Întregul și partea, mulțimea și individul sunt prinși în cursa. Vedem deci cum democrația servește de paravan ideal în spatele căruia se ascund adevărații conducători și totodată de mijloc de transfer al răspunderii guvernării de la aceștia către popor. Fara democrație ei ar fi nevoiți sa se demaște, sa-si arate adevăratele fete, sa-și asume consecințele actelor lor, s-ar expune oprobriului mulțimii și pericolului de a fi linșați.
Florian Liviu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu